Capitolul IV

Cum sa merg inainte? Pe ce sa pasesc in asa fel incat sa nu se mai clatine totul? Iarasi sunt patetica… la dracu! Imi permit sa fiu!

Ma plimbam pe vechile strazi ale Bucurestiului seara… Canicula parca ne innebunise zilele astea.. ce dracu am facut, de ce am acceptat jobul? Sunt un fel de arici-pogonici, mai scot cate un iepure din joben. Am vazut la un moment dat o casa, cu bulina ce-i drept, si mi-a trecut intamplator prin cap ca mi-ar placea sa imi cresc copilul aici.. VACO! Ce copil, ce crescut! Tu nu vezi ca asta nu mai da niciun semne de peste o saptamana? Nu vezi ca nu mai conteaza nimic pentru el? Ma plimbam pe strazile din spatele Teatrului National si imi atrasese atentia o casa cu geamuri pe care erau pictati copaci.. cea mai frumoasa casa din Bucuresti. Era noapte si m-am asezat pe bordura… Cum ar fi daca ar creste aici copilul meu? Oare cate camere are casa? Era atat de cald in noaptea aia… Oare cat ar costa sa o cumpar? Francesca. O sa fie fata, simt asta…

Doua zile mai tarziu, Cristina s-a gandit sa ma “extraga din starea asta de meduza in putrefactie” si sa ma scoata in lume. Tocmai s-a deschis un hotel in zona Rosetti, asa ca ne-am “carat” cu niste prietene de-ale ei sa mancam acolo. Evident, am fost clubul femeilor care se reproduc prin inmugurile.. Toate parasite, toate nefericite… desi femei puternice, realizate toate… Da-i dracu de barbati, cine are nevoie de ei… Era aproape amuzant intrebandu-ma in ce fel – poate mai rau decat mine – suferise fiecare dintre ele. Apoi una dintre gagici – care parea de vreo 45 de ani (aveam sa aflu ca avea 60) ne-a invitat sa mergem la ea acasa… Si, plimbandu-ne pe stradutele mici… Doamne.. avea casa ACEEA… Mi-au dat lacrimile… oare este un semn? Si daca da, ce inseamna?

Am intrat si avea de toate… O mobila superba, decoratiuni minunate… Si durere.. puteam sa jur ca suferise toata viata… M-a lasat sa ma plimb prin minunata ei casa cu multe incaperi… si brusc am avut senzatia in acel loc ca imi vad toata viata in fata ochilor.. anii de asteptare.. cu un copil destept.. prea matur pentru varsta lui poate.. care mi-ar fi fost mereu alaturi, mereu devotat, mereu prea chinuit de durerea unei mame singure, chircite de durerea asteptarii unui barbat ce venea rar si doar ca un semn de mare generozitate… Am aflat mai tarziu ca femeia aeceea asteptase un barbat toata viata… dragostea o facuse frumoasa…

Cand m-am indragostit prima data? La sapte ani… Radu il chema… De ce ma gandesc la Radu acum? Doamne, prima mea iubire a murit. De fapt, de la asta porneste totul… acum cativa ani a murit. Clara, cretino, ce dracu faci? Ce voi face cu viata mea? Aveam, cred, 20 de ani cand am aflat despre moarta primului baiat dupa care plansesem. Se tinuse dupa mine, ma trasese de codite pana in calsa a treia. Intr-a patra se “inamorase de alta fetita”. Si apoi a murit…

Si atunci am plans.. si apoi m-am ridicat din nou… Asta este ceea ce facem noi in fiecare zi… ne ridicam… luptam… cadem si apoi ne ridicam din nou… Nu pot sa explic cum m-am simtit cand am aflat data nuntii lui Catalin. Doamne, imi venea sa vomit, ma dureau toate.. Si de ce, pentru ce ? Stiam ca o va face.. Nu pot, nu voi putea niciodata sa il iert… As vrea sa planga toata lumea cu mine, sa moara toata lumea cu mine… Eviscerata… asta e cuvantul, asta simt din prima zi in care am inceput relatia cu el…

Venise inapoi dupa doua saptamani de la despartire. Imi amanasem plecarea cu un concediu medical pentru a fi cu el. In ziua in care imi daduse intalnire il adusesem la mine. Venise fara impotrivire. Si voiam sa il sarut.. ma respingea…si m-am pus in genunchi.. l-am implorat sa ma ia inapoi… sa ma faca din nou a lui.. sa ma iubeasca macar putin…

De ce? De ce nu m-ai lasat in pace ? De ce ai mai venit inapoi? Sa ma chinui, sa ma frangi, sa ma distrugi? De ce te-ai mai intors la mine? Si apoi.. Cristina a confirmat ca se duce la nunta lui… Cica a invitat-o si vrea sa mearga… De ce, Cristinuta… de ce ?

From: molinissima@gmail.com

To: Cristinuta

Subject: None

Imi vei spune ca ma port ca un copil, ca ma razbun aiurea, ca sunt nedreapta. Ma vei intreba cine sunt eu sa imi dau cu parerea. Sunt nimeni – acesta ar fi raspunsul si ar fi absolut corect. Imi frangi inima. Cum se poate ca tocmai tu, care cunosti toata povestea mea, a lui, sa imi faci asta? E ca si cum… e ca si cum el calca pe sufletul meu si tu ii tii trena. Nu pot. Nu pot sa iert.. Desi eu sunt nimeni pana la urma, maine dimineata te vei trezi la fel de zambitoare si fericita ca de obicei, indiferent de durerea, de tragedia mea. O sa spui ca dramatizez. Fie si asa. Habar nu am cum m-am bagat in toata nenorocirea asta… Dar decizia ta mi-a aratat fara dubiu cat sunt de mica. Si de singura. Ma tot uitam azi in oglinda. Probabil platesc pacate vechi, pentru ca altfel nu imi explic cum se poate ca el sa aiba totul si eu sa pierd si cea mai buna prietena. Dincolo de bravada mea, de misto-urile mele tu stii cel mai bine ce se ascunde. Nu as putea sa iti spun in cuvinte ce munte de durere, cate lacrimi am tinut in mine doar ca sa mai fiu cateva minute cu el. Cine stie, poate peste sase luni toate astea mi se vor parea o gluma. In seara asta as vrea sa mor de durere, sau sa dorm o mie de ani. Vei spune ca ma razbun aiurea, pe cineva care nu avea oricum ce sa caute in povestea asta. Ai dreptate. Dar si tu, ca si el, ai tinut sufletul meu in palme. Nu pot sa nu plang atunci cand calci pe el.

Clara

Si ajung la ultimul mail, din “vremurile bune”, pe care i l-am trimis…

From: molinissima@gmail.com

To: Catalin

Subject: None

Nu pot spune clar daca exista o legatura intre ceea ce ne dorim sau ceea ce avem nevoie... Cred ca insasi ideea de iubire este prea abstracta pentru a o putea concretiza numai intr-un sarut, o atingere, o imbratisare... Ideea de iubire imi sugereaza numai un ocean nesfarsit in care nu poti decat sa te pierzi sau sa te regasesti, in functie de nivelul de luciditate de care poti sa dispui, de felul in care stii sa daruiesti si sa primesti, de modul in care esti capabil sa iti pui sufletul in mainile celuilalt, sa ii dai ce ai mai de pret si sa ai totala incredere ca si el va face la fel. Stiu ca nu e foarte romantic ceea ce am spus pana acum (nici nu se vrea a fi)... nu incerc decat o analiza a ceea ce mi se intampla. Te-ai gandit ca exista un motiv pentru toate lucrurile astea aparent lipsite de importanta ? Sunt convinsa ca daca te-as fi cunoscut acum un an nu as fi fost pregatita pentru tine... Cred ca intalnirea asta are un scop, care imi scapa acum, insa ideea e ca a necesitat 31 de ani pentru a avea loc si pentru ca eu sa o pot aprecia la adevarata ei valoare. Cert este ca m-ai ajutat foarte mult. Si aici nu ma refer la nimic sentimental, ci pur si simplu pentru ca mi-ai fost prieten, pentru ca ai stiut sa fii alaturi de mine. Si inseamna foarte mult. Multumesc. Cat despre cealalta latura a relatiei noastre, pot doar sa sper ca lucrurile se vor aranja corect pentru amandoi. Nu pot, desi mi-as dori, sa vad viitorul. Totusi, ideea in sine, faptul ca te-am cunoscut, ca suntem impreuna (hmmm? oarecum...), nu poate decat sa fie un motiv de fericire. Iar adevarata fericire se gaseste in lucruri mici. O clipa. Stiu ca poate nu e destul, dar ti-am spus, daca destinul ne-a adus impreuna, atunci exista sigur un motiv. Iar acum nu ne ramane decat sa asteptam pana ce vom gasi acel motiv. Pentru ca te iubesc.

A ta,

Clara

In emotia momentului, ii mai scriu unul. E patru dimineata…

From: Clara

To: molinissima@gmail.com

Subject: None

Te iubesc ca pe o haina ce o imbraca sufletul meu in fiecare zi. Daca as mai avea o viata, as da-o pentru a fi o ora cu tine. M-ai ranit cat pentru o viata. Nu conteaza, te iubesc. O sa te iubesc pentru totdeauna. Poate vom fi impreuna in viata urmatoare. O sa te astept. Avem intalnire maine dimineata. Vei afla prin acest email ca te-am parasit. De data aceasta pentru totdeauna. Vei incerca sa te intorci, stiu. Si stiu si ca voi fi tentata sa te iau inapoi. Nu am pretentia ca stiu eu ca e bine sau rau sa iti continui drumul pe care l-ai ales. Ai luat aceasta decizie cu mult inainte sa ma cunosti. Dumnezeu, poate, stie ce este in sufletul tau. Maine ma voi darui tie ca niciodata pana acum. Voi face in asa fel incat dragostea noastra, acea ora in care ne vom iubi ca niste nebuni, sa fie o amintire pentru toata viata. Si voi disparea. Iti urez tot binele din lume. Sper din tot sufletul sa fii fericit.

Eu, Catalin, imi petrec viata infasurata ca intr-un cearceaf, incercand sa pipai, oarba, fiintele din jurul meu, la fel de oarbe... Sunt dependenta de suflet, de durerile mele, de fiecare lacrima voluptoasa din care am invatat atat de mult.. In iubire am gasit numai durere si din durere iubirea s-a revarsat in valuri care mi-au inundat pana si ultima farama a trupului insetat de sentiment, de emotie...
Renasc infinit din cenusa propriei vieti, a singuratatii printre statuile intre care mi se intampla sa imi petrec zilele...
Ce idee – sa agonizez franta intre bratele cuiva, cu extazul de a ma lasa stapanita, cucerita, infranta.. Ma apasa controlul absolut pe care il am asupra propriei vieti, luciditatea cu care discern realitatea fiecare zile. Vreau sa ma pierd, sa uit, sa simt...
Ma simt goala pe interior, e ca si cum as striga pana la epuizare in pustiu. Si imi doresc cu toata fiinta sa plang.. Iar cand ma trezesc, aproape ca reusesc.. de fericire. Agonia unei noi zile ma copleseste in mod placut, iar eu, Sisif al sentimentelor grotescului uman, jubilez... in fata neantului din care sorb puterea de a mai trai o clipa...

Clara

Ma urc in masina… Dau drumul la radio… In timp ce lacrimile fierbinti mi se innoada in barbie. Conduc pana in fata blocului lui si ii vad masina.. Normal, e noapte. Nu ma pot abtine… Ma duc si o imbratisez. Da, masina! Sunt o bleaga…

Celine Dion se insinueaza incet in urechile mele… If you got one heart you are following.. One dream keeps you wondering… Love lights your way through the night… Imi pun mana pe burta… Francesca. Sigur va fi fetita…